Ce este Vovidenia?

Ce este „Vovidenia”? 5 lucruri mai puțin știute despre sărbătoarea din 21 noiembrie

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prima sărbătoare însemnată din Postul Crăciunului și unul dintre cele douăsprezece Praznice Împărătești, ne amintește tuturor de momentul special în care, după tradiția Bisericii noastre, Sfinții Părinți Ioachim și Ana au adus-o pe fiica lor, Maria, în vârstă de trei ani, la templul din Ierusalim.
În zilele noastre, mai ales în mediul on-line, am observat că există opinii potrivit cărora este „deplasată” utilizarea denumirilor străvechi ale sărbătorilor, motivând că tinerii nu înțeleg aceste cuvinte, care nici nu se mai utilizează în viața de zi cu zi, iar alții susțin că vechile nume ale praznicelor importante ale Bisericii ar trebui scoase din uz din pricina faptului că se asociază cu diferite tradiții și obiceiuri pre-creștine sau păgâne, care nu au de-a face cu duhul Bisericii. Ei bine, lucrurile nu stau deloc așa, […] și ne-am gândit să punem pe hârtie acest aspect, alături de alte patru lucruri mai puțin cunoscute despre marele praznic din data de 21 noiembrie.
1. Din punct de vedere etimologic, sărbătoarea „Vovideniei” sau a „Ovideniei”, așa cum mai este ea cunoscută în popor, provine din limba slavonă (în limba rusă, vývedenie, înseamnă „intrare”) și desemnează sărbătoarea religioasă a Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Există, pe de altă parte, unele păreri conform cărora termenul „Vovidenia”, în limba veche românească – „Văvădenie” (adică cel sau cea care se arată sau se face văzut/ă), ar avea legătură cu tradiția păgână potrivit căreia în noaptea de 21 noiembrie fetele „văd” chipul ursitului în fântână, la lumina albă a unei lumânări aprinse. Evident, Biserica nu poate fi de acord cu astfel de propuneri, care confundă sensul curat al sărbătorii cu diferite ipoteze bazate pe păreri și tradiții pre-creștine.
2. Data în care noi prăznuim „Vovidenia”, adică 21 noiembrie, nu este data istorică în care părinții Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, au dus-o la templu pe Fecioara Maria. Rădăcinile sărbătorii Vovideniei se regăsesc în secolul al șaselea, mai exact pe 20 noiembrie 543, când Împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, un sfânt locaș închinat Maicii Domnului. Conform tradiției de atunci, în ziua următoare sfințirii, adică pe 21 noiembrie, a început să fie cinstit hramul (sau ocrotitorul) Bisericii, adică însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, sărbătoarea fiind rânduită în cinstea aducerii ei la templu. Sărbătoarea s-a extins, mai târziu, în tot Orientul și apoi s-a generalizat în tot Occidentul, definitivându-se în jurul anului 1585.
3. Pentru ca bucuria sărbătorii să nu fie umbrită de post, Biserica a hotărât ca această zi să fie prima din Postul Crăciunului însemnată în calendarul nostru ortodox cu dezlegare la pește. Deși mulți critică înmulțirea zilelor din calendar cu dezlegare, spre deosebire de anii comunismului, spre exemplu, sau de perioada ulterioară, trebuie să atragem atenția asupra faptului că rânduiala dezlegării la pește nu este de dată recentă și nici n-a fost inventată de curând de vreun cleric sau vreun ierarh. Spre exemplu, Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit (439-532), cartea care cuprinde rânduieli și indicații pentru toate slujbele bisericești din cele trei perioade liturgice ale anului (Triodul, Penticostarul și Octoihul) arată care sunt zilele în care putem consuma pește pe parcursul acestei perioade de post închinat sărbătorii Nașterii Domnului: „Sâmbetele şi Duminicile mâncăm peşte, iar dacă se întâmplă să cadă un Sfânt marți sau joi și se întâmplă să fie un Sfânt cu Doxologie Mare, atunci mâncăm peşte. Iar dacă se va întâmpla pomenirea Sfântului al căruia este Hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemenea, facem dezlegare la untdelemn, vin şi peşte.”
4. Începând cu sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la strană încep să se cânte catavasiile Nașterii Domnului, o serie de cântări care ne vestesc că, deși a trecut doar o săptămână de post, suntem din ce în ce mai aproape de momentul Nașterii Domnului și de prăznuirea Crăciunului. Catavasiile sunt, practic, semnul „palpabil” al faptului că, din această zi, putem asculta colinde, deosebitele cântări de bucurie care vestesc Întruparea Fiului lui Dumnezeu și Nașterea Sa smerită, dar plină de har și de binecuvântare, în ieslea sărăcăcioasă de la Betleem. Tradiția colindului urcă în timp până în vremea romană, când la începutul lunii ianuarie, aceștia organizau acele petreceri păgâne intitulate „calendae” – nume dat sărbătorii Anului Nou. Cu acest prilej, copiii romanilor mergeau din casă în casă, cântau imne și făceau urări de belșug, împlinire și noroc. Odată cu Întruparea Mântuitorului, creștinii au „botezat” acest obicei păgân și l-au transformat într-o tradiție curată, care dăinuie până în zilele noastre: vestirea Nașterii Domnului, începutul mântuirii acestei lumi.
5. Auzim deseori în această perioadă fredonându-se în colindele tradiționale românești expresii precum „florile dalbe, flori de măr” sau „măruț, mărgăritar”, fără să înțelegem, de fapt, care este motivul repetării sub formă de refren a acestor versuri. Ei bine, în ziua de 21 noiembrie, de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, în satele românești de odinioară, copiii puneau în cana cu care părinții lor luau Agheasmă la Bobotează sau în alt vas din sticlă, ramuri de măr din livadă, le turnau apă și le așezau în casă, lângă fereastră, să aibă lumină și căldură. În noaptea de Ajun sau chiar și de Anul Nou, crenguțele înflorite în plină iarnă erau folosite drept sorcove și îi bucurau pe toți cei care primeau colindul sau urătura.
„Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară!” Așa să îi cântăm și noi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în preajma acestui mare praznic închinat Ei. Să i ne închinăm și să-i aducem prinos de cinstire pentru toate câte ne-a dat nouă clipă de clipă, în toți acești ani ai vieții noastre, și pentru toată binecuvântarea și mijlocirea pe care nădăjduim să le primim nu doar în anii care vor veni, ci și în vecii vecilor.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro

Cuvinte de duh de la Cuviosul Gherontie

Ce-i mai principal, dragă! Să facem prima dată ce-i mai principal.”

„Mânca-v-ar raiul! Raiul desfătării!”

„Hristos a înviat în sufletele noastre!”

„Ştie Domnul de ce avem nevoie. Dă-ne, Doamne, ce avem nevoie!”

„Nu vreţi să fiţi scrişi cu litere de aur în cartea vieţii?”

„La voi, cât e ceasul? Trebuie să ştim, dragă, pe ce lume trăim!”

„Oblu, dragă, să mergem oblu!”

„Degeaba vrei, dacă nu se poate!”

„Ce nu se poate, nu se poate!”

„Ce-i mai principal, dragă? Sufletul!”

„Timpul trece şi noi stăm pe loc!”

„Degeaba cauţi, dacă nu ştii unde ai pus!”

„Toate cu rostul lor!”

„Mândria, cel mai mare păcat!”

„Dragă, toţi suntem fraţi de la Adam şi Eva!”

„Ai cruce la gât?”

„Cum îndrăzneşti să mănânci fără să te rogi?”

„Dragă, hai, să mulţumim Domnului!” (după masă)

„Dragă, viteza nu-i bună!”

„Lumea trebuie să se înmulţească!”

„De un copil trebuie să te ocupi!”

„Câteodată, vorba-i ca ciorba!”

„De trei ori, în numele Preasfintei Treimi!”

„Când îi de dulce, îi de dulce şi când îi de post, îi de post!”

„Excelenţa face diferenţa!”

„Dragă, trebuie să ne fie milă de toţi!”

„Dacă nu le spuneţi la copii să nu desfrâneze, focul iadului e al vostru!”

„Cel ce bine face, îşi va lua răsplata. Aia se ştie pe de rost!”

„Fumatul dăunează grav sănătăţii. Vă rog preafrumos, pentru numele lui Hristos, să le spuneţi că fumatul dăunează grav sănătăţii!”

„Cuvioşiile voastre nu vă treziţi la miezul nopţii?”

„Să avem credinţă, căinţă, umilinţă, pocăinţă, smerenie, milostenie, bunătate şi la urmă dragoste.

Dragostea le va cuprinde pe toate!”

De Crăciun

Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam, de asemenea, tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.

Era egumenul unei mănăstiri (Tismana). Acest om în etate cam de 40 de ani fusese aşa demult chinuit încât era aproape de moarte. Totuşi avea faţa liniştită. Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Hristos, despre credinţa lui. Era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul schingiuitor, care îl schingiuse pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarăşii săi. Să nu credeţi ce spun ziarele că comuniştii îi urăsc pe preoţi, sau îi urăsc pe evrei. Nu-i adevărat. Ei urăsc pur şi simplu. Urăsc pe oricine. Urăsc pe evrei, urăsc pe creştini, urăsc pe antisemiţi, urăsc pe antihrişti, urăsc pe toată lumea. Un comunist urăşte pe alt comunist. Se duşmănesc între ei. Şi când un comunist duşmăneşte pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare şi îl bate şi îl chinuieşte ca şi pe creştin.

Aşa se întâmplase că acel comunist schingiuitor (torţionar), care chinuise pe acest preot până aproape de moarte – fusese şi el bătut până aproape de moarte de către tovarăşii săi şi-şi dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghiarele morţii.

În timpul nopţii mă deşteaptă zicând:

– Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoşătoare!

Atunci am văzut o minune. Am văzut pe preotul în pragul morţii chemând pe alţi doi deţinuţi. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a aşezat pe marginea patului ucigaşului său şi-l mângâia pe cap.

Nu voi uita niciodată această mişcare! Un om schinghiuit continuă să mângâie pe asasinul său. Aceasta este Iubirea. Putea găsi o mângâiere pentru acela. Apoi preotul zise către acel om:

– Eşti tânăr, nu ştiai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea.

Dar nu a rostit aşa simplu aceste cuvinte. Poţi zice „iubesc” şi să fie un simplu cuvânt de 6 litere. Acesta însă zicea cu adevărat: „Te iubesc din toată inima mea”. Apoi a continuat:

– Dacă eu, care sunt păcătos, pot să te iubesc aşa de mult, închipuieşte-ţi pe Hristos, Care este Iubirea întrupată, cât de mult te iubeşte! Şi toţi creştinii pe care i-ai chinuit, să ştii, te iartă, te iubesc şi Hristos te iubeşte. Îţi doreşte mântuirea ta cu mult mai mult decât ţi-o doreşti tu însuţi. Te îndoieşti dacă este cu putinţă să ţi se ierte păcatele… El doreşte să-ţi ierte păcatele mai mult decât tu însuţi doreşti să fii iertat. Doreşte să fii cu El în Rai, mai mult decât vrei tu să fii în Rai cu El. El este numai iubire. Dar trebuie să te întorci spre El ca să te pocăieşti.

În această celulă a închisorii, unde nu mai era posibil să fie secrete, am auzit mărturisirea ucigaşului înaintea propriei sale victime. Poate că viaţa este mai impresionantă în romane. Însă niciun romancier nu a scris vreodată aşa ceva. Victima, în pragul morţii, primea spovedania ucigaşului său şi cel chinuit a dat dezlegare ucigaşului său. S-au rugat împreună, s-au îmbrăţişat unul cu altul. Preotul s-a întors apoi la patul său şi amândoi au murit în aceeaşi noapte. Era noaptea Crăciunului. Dar nu o noapte de Crăciun în care ne-am adus aminte pur şi simplu că înainte cu două mii de ani Hristos Se născuse în Vitleem. Era noaptea în care Hristos Se născuse, în inima unui torţionar comunist.

Acestea sunt lucruri pe care le-am văzut cu înşişi ochii mei.

Richard Wurmbrand

Sursa: Facebook – Ion Gurgu